Ce să NU spui vreodată unei persoane în doliu

"Trebuie să fii puternică!"

"Să nu plângi că plânsul nu îl aduce înapoi"

"Știu cum e să pierzi un părinte, stai să vezi cum e să îi pierzi pe amândoi..."

"Te îmbraci mereu în negru, parcă ești Morticia"

"Nu mai fi supărată, trebuie să te gândești la tine." 

"Doliul e o prostie, eu nu am purtat și nici nu o să port vreodată."

"Stai liniștită, o să fie mai bine!"

"Așa a vrut Dumnezeu."  

"Dar cine ți-a murit de te îmbraci mereu în negru?" 

"Acum e într-un loc mai bun." 

"Doare o perioadă, apoi o să-ți treacă." 

"Aia e, toți murim la un moment dat." 

 Orice propoziție care începe cu "trebuie" sau orice credință personală sau religioasă la care achisezi.

Aceste formulări sunt doar propriile raportări la doliu, durere sau pierdere și deși poate spuse cu bune intenții, ele nu doar că nu aduc niciun fel de consolare, dar pot face mai mult rău. 

Doliul este un proces atât de complex. Pe cât de dureros, pe atât de intim, pe cât de sfâșietor, pe atât de transformator și personal. Fiecare îl trăiește și se raportează diferit la el. Felul în care fiecare alege să-și trăiască doliul depinde de mulți factori, de background-ul personal, de relația pe care o are cu emoțiile neplăcute și cu suferința, de relația pe care a avut-o cu persoana pierdută, de resursele sale la momentul pierderii, ca să enumăr doar câteva. Pe lângă durerea pierderii, apar copleșitor de repede vinovăția și regretul. Ești într-un carusel emoțional de când te trezești până te culci, asta dacă poți să dormi... Să auzi fraze ca cele de mai sus, doar sporește viteza caruselului.

 Nu, nu "trebuie" nimic. Nu trebuie să fii puternic, nu trebuie să faci ritualuri lipsite de sens dacă tu nu crezi în ele, nu trebuie să încerci să te abții din plâns sau să te reții de la anumite emoții, nu trebuie să urmezi niște pași prestabiliți de alții sau de societate sau religie. 

Ești tu cu tine într-o durere ce seamănă a hău, în care ai sufletul franjuri și încerci să-ți dai seama cum să dai un sens la ceea ce ți se întâmplă și cum să faci pace cu trecutul. Realitatea ta așa cum o știai e schimbată brusc și este un drum lung și anevoios de a te adapta la una nouă. Una în care nimic nu mai pare la fel. Nici o adiere de vânt, niciun copac înflorit, niciun nor pe cer, nicio dimineață, nicio zi și nicio seară. Nimic nu mai e la fel. Până și cuvântul "niciodată" capătă un cu totul alt sens. Navigarea prin aceste proces este una personală și individuală, dar suportul are un rol important.

Dacă vrei să fii alături de o persoană în doliu poți pur și simplu să întrebi ce are nevoie și să verifici cu persoana în cauză ce fel de suport i-ar face bine. Atât. De multe ori poate fi doar o mână strânsă, o îmbrățișare, un "sunt aici" sau doar tăcere. O tăcere în care să știi că celălalt e lângă tine și poate să conțină. 

Acest gen de suport poate face mai mult decât orice frază rostită mecanic sau orice "încurajare" aruncată ca mantra...