Neurobiologia iubirii

🧠 Dragostea romantică este strâns legată de perpetuarea speciei și, prin urmare, are și o funcție biologică. Iubirea este un amestec complex de emoții, gânduri și sentimente care sunt activate de diverse regiuni din creier. 

🧠  Atașamentul folosește un mecanism de compensație care facilitează diminuarea distanței sociale prin dezactivarea conexiunilor utilizate pentru judecata critică pe care o folosim de obicei în evaluarea oamenilor. Dezactivarea acestor regiuni suspendă procesul de mentalizare. Unul dintre rolurile mentalizarii este acela de a distinge între sine și ceilalți, prin capacitatea de a atribui nouă și altora diferite seturi de credințe și dorințe. În stadiul de îndrăgostire, acest proces este dezactivat ceea ce duce la sentimentul de contopire cu celălalt și de "orbire". 

🧠 Atașamentul activează sistemul de recompensă a creierului și dezactivează regiuni asociate cu emoții negative. Atașamentul și dragostea romantică declanșează euforia formând astfel aceleași conexiuni ca în adictii având la bază același mecanism. 

🧠 Excitația sexuală dezactivează o regiune din cortexul frontal care coincide cu regiunea dezactivata de dragostea romantică. Astfel, oamenii se lasă adesea purtați de val în timpul  excitației sexuale angajându-se în acțiuni pe care ulterior, într-o dispoziție mai lucidă, le pot regreta.

🧠 Creșterea activității în regiunile asociate iubirii este oglindita și de o dezactivare a zonelor corticale raționale dar și a celor implicate în frică , ceea ce duce la ce popular se numește "nebun din dragoste". 

♥ Prin urmare, dragostea este adesea iraționala pentru că judecățile raționale fie sunt suspendate, fie nu se mai aplică cu aceeași rigoare.